Poate datorez o explicaţie

Am fost întrebată în repetate rânduri de ce mă duc la liceu pe 15 septembrie când eu sunt acum la facultate, care începe pe 1 octombrie...
De ce? E foarte simplu...

De când am păşit în afara incintei liceului pentru ultima oară ca elevă a acestuia, am jurat că o să revin aici mereu. De fapt am ştiut de mai demult asta. Pur şi simplu simt nevoia să fiu prezentă la toate evenimentele importante care se petrec în liceu, care fac parte din viaţa pe care şi eu am trăit-o timp de 4 ani. Simt că aparţin acestui loc şi de fiecare dată voi avea emoţii când voi reintra, chiar dacă numai pentru câteva momente, în atmosfera aceea de neuitat. Deşi pentru alţii poate fi doar o clădire, eu o iubesc şi îi iubesc sufletul... Şi sufletul sunt oamenii care îi dau viaţă.
Să nu vă miraţi dacă mă veţi întâlni prin zonă, dacă voi fi acolo la fiecare început, la fiecare sfârşit, la fiecare Crăciun, la fiecare Paşte, la fiecare 5 decembrie şi la fiecare defilare... Poate voi fi mai prezentă decât sunt cei care se străduiesc din răsputeri să nu acumuleze 10 absenţe pe semestru... Atâta timp cât voi cunoaşte pe cineva în liceu mă voi simţi ca acasă. Pentru că 4 ani m-am simţit ca acasă.

Nu am mai aşteptat niciodată cu aşa o nerăbdare să înceapă şcoala... Poate pentru simplul motiv că devenise deja ceva obişnuit, normal. Ştiam că la anul vom fi din nou în acelaşi loc... Acum mă încearcă un sentiment ciudat când sunt conştientă că voi fi acolo doar în vizită...
Mă bucur totuşi că am libertatea de a reveni ori de câte ori simt nevoia. Şi probabil chiar şi dacă nu aş avea libertatea asta tot aş veni. Promit să nu deranjez. Totul se va petrece în linişte în sufletul meu şi în dialogul lăuntric cu mine însumi...

Mă întristează când mă gândesc că, deşi voi veni mereu cu aceeaşi emoţie în aşteptarea reîntâlnirii cu o parte din viaţa şi inima mea, în fiecare an liceul îmi va părea din ce în ce mai străin... Un lucru pe care îl consider inevitabil şi care mă face să urăsc uneori timpul. Mă sperie gândul că va veni o vreme când tot ce voi mai cunoaşte acolo va fi o simplă clădire...

Cu speranţa că voi mai avea parte de surprize şi momente plăcute în această clădire, prefer să închei aici.