5 iulie 2008

Bac 2008

Daca tot au fost făcute publice rezultatele la bac, ia să le fac eu "şi mai publice" aici:

Română oral - 10
Română scris - 8.70
Engleză oral - 10
Matematică - 7.25
Chimie - 9.60
Psihologie - 8.60
Media = 9.02

Şi acum să vă explic.

La matematică a fost cel mai greu. Nu mi se pare normal ca cineva, în speţă eu, care a făcut meditaţii din clasa a 7-a (deci de 5-6 ani) să nu poată să ia măcar peste 9. Nu mi se pare normal să se dea subiecte comparabile cu cele de la olimpiade sau admiteri, având în vedere că nu toţi vom da la facultăţi de profil, nu toţi avem sclipiri geniale, iar inspiraţia divină nu vine în 3 ore. Plus că Bac-ul ar trebui să fie un examen de verificare a cunoştinţelor dobândite în 4 ani de liceu, am dreptate? Şi ar fi de bun simţ să ia toată lumea minim 5. Dar uite că nu e aşa. E normal ca atunci când văd subiecte de genul celor care s-au dat elevii încep să se teamă că nu trec şi vin la meditaţii, dar haideţi să nu exagerăm, nu e asta o soluţie. E ceva făcut cu forţa.

La chimie a fost amuzant că prima oară mi-a venit subiectul în germană. Ştiu eu un pic de germană dar nu într-atât încât să fac subiecte la chimie... Până la urmă s-a rezolvat şi se pare că am luat cea mai mare nota de la scris, deşi n-am crezut vreodată că o să ajung să dau aşa ceva la bac.

La română, chiar dacă la ultimul subiect a picat basmul, la primul a fost ciudat. O poezie de Nichita Stănescu nu era chiar cea mai indicată plus că mie mi s-a părut interpretabilă în mai multe feluri.

La psihologie nu am înţeles nici până acum de ce mi-au scăzut atât. Ştiu ce am greşit, dar mai puţin de 9 nu cred că aveam cum să iau. Însă nu m-am obosit să fac contestaţie pentru că am auzit cazuri când în loc să le dea mai mult le-au scăzut (oricum la psihologie e mult mai subiectiv decât la matematică, de exemplu). Aşa că mi-am văzut de treabă şi m-am mulţumit cu media generală peste 9, ceea ce şi urmăream de fapt.

La orale mai mult m-a enervat aşteptatul decât probele în sine. La nici una nu m-au lăsat să termin, se pare că s-au lămurit repede şi în plus mai venea şi pauza de masă... :))

Cam atât cu Bac-ul, cât am luat am luat, ştiu că se putea mai bine dar oricum nu se mai poate face nimic. Sunt mulţumită că sunt notele mele luate pe merit şi nu pe copiat. Cei care se laudă "să vezi ce am copiat, iau 10" sau "hehe tu eşti tâmpit ai luat 7 io am luat 9 că am copiat" sunt nişte proşti. Măcar dacă tot ai copiat ai bunul simţ să nu te şi lauzi cu asta, că nu e nimic de lăudat. Dar, deh, cum se zice, prostul trebuie să fie şi fudul...
Mă întreb oare ce rost are să păzeşti unele licee să nu cumva să se copieze când în restul se face asta nu pe ascuns ci direct cu cărţile pe bănci... Nu cred că are rost să mă mai enervez, trăim unde trăim şi suportăm consecinţele deşi nu toţi suntem vinovaţi.

Mai avem o încercare ceva mai serioasă - admiterea...

Un comentariu:

Anonim spunea...

ntz ntz ntz... exchibitionism intelectual ... :)) inca o data ... Kudos! si la matematica "da domne, ei e de vina!"