Gânduri

Mă uitam aseară la pozele şi filmarea de la banchet... Am văzut filmările de la defilare, de la clopoţel, de la premiere... Şi brusc mi-am dat seama că nu ne putem preface că nu s-a întâmplat nimic. Mă enervez de fiecare dată când îmi dau seama câte aş fi putut face şi nu am făcut... Şi mai trist e că mereu ne dăm seama prea târziu. Am greşit de multe ori şi întotdeauna am încercat să repar cât mai era posibil...uneori am reuşit măcar parţial. Dar ce se întâmplă atunci când nu mai ai ocazia să faci nimic? Mergi mai departe... o iei de la capăt şi încerci să nu mai repeţi greseala. Şi dacă totuşi fără să-ţi dai seama acţionezi exact la fel?...

Mare dreptate avea diriga când mi-a zis că pentru mine abia acum ar trebui să înceapă liceul, nu să se termine... N-aş avea nimic împotrivă să-l mai fac o dată. Însă timpul... e nepăsător. Şi tocmai fiindcă ştim asta încercăm de fiecare dată să adunăm cât mai multe amintiri... şi în final uităm amănuntele şi rămânem numai cu ce a fost frumos.

Cred că acei oameni care în ultima clipă de viaţă pot spune cu inima deschisă cuvintele "nu regret nimic" au fost nişte oameni fericiţi... Dar oare câţi dintre noi pot spune asta? Şi suntem abia la începutul sau mijlocul vieţii... Toţi regretăm câte ceva. Şi de cele mai multe ori regretăm timpul... regretăm vremurile trecute, regretăm că nu am profitat cât trebuia de timpul care ne-a fost acordat... Aud de multe ori întrebarea : ce ai face azi dacă ai şti că e ultima ta zi de viaţă?... Cei mai mulţi dintre noi răspund imediat. Sunt atâtea lucruri pe care le-ar face... Oare nu e posibil ca fiecare zi pe care o trăim să fie ultima? Atunci de ce lăsăm mereu pe mai târziu lucruri importante, lucruri pe care ştim că peste un timp ne va fi mai greu sau poate chiar imposibil să le realizăm?... Poate nu vom mai avea a doua şansă. Nu există noroc. Există viaţa pe care ţi-o construieşti singur...şi dacă ştii ce drum să alegi întotdeauna vei reuşi. Iar cine nu ştie te va considera un simplu "norocos"...

Am încercat să-mi depăşesc anumite limite. Am reuşit. Mi-am demonstrat mie însămi că e posibil, că pot. Dacă am putut o dată, de ce să nu pot mereu?... Când însă descoperi că nu mai ai timp... E greu. Devine apăsător să ştii că trebuie să schimbi ceva, independent de voinţa ta... E trist. E trist când trebuie să ne prefacem că nu am plâns. E trist că oricât am încerca să sfidăm timpul vom sfârşi prin a fi înfrânţi de el.

De cele mai multe ori sunt genul de persoană care vede numai partea plină a paharului... Însă e imposibil să nu vezi şi restul... Iar în momentele de "cugetări adânci" începi să vezi chiar mai mult decât ai vrea. Şi realizezi că nu poţi face nimic.
Totul trece...